Ciamba participă luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Ciamba participă luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale
Publicat: 15/09/2019, 17:58

„Pe agenda discuțiilor se vor afla teme de interes, precum: Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, pregătirea reuniunii Consiliului European din 17-18 octombrie 2019, consolidarea respectării statului de drept în UE și a valorilor Uniunii în Ungaria”, arată reprezentanții Ministerului de Externe, într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

Pe 9 septembrie, ministrul George Ciamba a avut consultări cu Președinția finlandeză a Consiliului UE, principalul subiect abordat fiind Cadrul Financiar Multianual post-2020, în vederea continuării negocierilor în acest dosar.

Ministrul pentrua Afaceri Europene i-a transmis omoloagei sale, Tytti Tuppurainen, sprijinul țării noastre în susținerea eforturilor Președinției finlandeze a Consiliului UE de avansare a procesului de negociere, la care a contribuit considerabil și România, în timpul mandatului său la Președinția Consiliului Uniunii Europene, potrivit sursei citate.

România a deținut în primele șase luni ale acestui an Președinția Consiliului UE, timp în care țara noastră a închis 90 de dosare, în diverse domenii importante.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal